Unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați cântăreți de muzică populară din România, Petrică Mîțu Stoian a murit în această seară, la vârstă de 61 de ani.

Celebrul artist Petrică Mîțu Stoian a fost depistat cu COVID-19, cu ceva timp în urmă și în prezent urmă un tratament post-covid la o clinică privată din Caraș Severin. Potrivit antena3.ro, în această dimineață, starea cântărețului s-a agravat brusc și a fost transportat la Spitalul de Urgență din Reșița, acolo unde a fost internat la secția de terapie intensivă.

În această seară, în jurul orei 20:30, Petrică Mîțu Stoian a decedat în urmă unor complicații cardiace. Conform medicilor, artistul suferea de bronhopneumonie post-covid, cu stare septică.

„Starea de sănătate nu este foarte bună. S-a făcut solicitare la ambulantă pentru tușe cu sânge. Domnul are o fibrilație axială cronică cu un ritm rapid şi este pe anticoagulant. Din nu ştiu ce motive dozajul cu anticoagulante nu s-a făcut cum trebuie şi este supradozat.

Este post-COVID. Are o bronhopneumonie post COVID şi cu stare septică. În momentul de faţă este la AȚI”, a spus Cosmin Librimir, director medical SJU Reşiţa, potrivit Antena 3, în cursul zilei de astăzi, după ce artistul fusese internat de urgență pe secția de AȚI.

Ce avere a lăsat în urmă Petrică Mîțu Stoian?

Deși a studiat inițial Facultatea de Drept, Petrică Mîțu Stoian nu a profesat pentru că marea lui pasiune a fost muzică, acesta a participat la festivaluri, câștigând multe premii și distincții.

Acesta a făcut și Conservatorul și a lucrat că artist profesionist, mai întâi, la Ansamblul Artistic Profesionist Doina Gorjului, în prezent era angajat al Ansamblului Maria Tănase din Craiova, oraș în care și locuia.
De-a lungul carierei sale muzicale, Petrică Mîțu Stoian a fost unul dintre cei mai apreciați și respectați cântăreți de muzică populară, datorită talentului sau desăvârșit și a unei carisme aparte. Ceea ce i-a adus mare succes, admirația publicului, dar și sume de bani considerabile, câștigate din concertele susținute de-a lungul timpului.

Potrivit cancan.ro, cu ceva vreme în urmă, artistul Petrică Mîțu Stoian mărturisea într-un interviu faptul că prin anii 1990, câștigă sume de bani foarte mari pentru acele vremuri, dar și alte bunuri de valoare după susținerea concertelor. Acesta a dezvăluit că un român din Italia la recompensat la acea vreme cu un autoturism Opel Calibra.

Chiar dacă a ajuns treptat să câștige foarte bine din muzică, Petrică Mîțu Stoian a recunoscut mereu că a plecat de jos și a reușit să se ridice și să își creeze un renume prin propriile sale forțe.

„S-a câștigat foarte bine în perioada când s-au dat ordonanțele acelea la mineri, în anii `85 – `96. Pe vremea aceea, un interpret bun câștiga și 15 milioane de lei vechi într-o seară. Acum nu mai este așa. Facem bani cât să trăim decent. (…) În urmă cu aproximativ 20 de ani, am primit o mașînă de fițe, un Opel Calibra, de la un domn cu dare de mână din Italia, căruia i-am cântat de ziua să melodia «De păstram ce-am câștigat, azi eram cel mai bogat». (…) Tot ce mi-am dorit cu adevărat, am primit. Am și o melodie care sună așa: «Doamne-n viață-s mulțumit, că mi-ai dat ce mi-am dorit». Eu am dobândit totul prin muncă, nimeni nu mi-a dat un păi, doar educație am primit de la părinți, în rest, nimic”, dezvăluia artistul pentru Revista Taifasuri, cu câțiva ani în urmă.

Anul trecut, Petrică Mâțu Stoian isi achizionase un bolid de lux, marca Mercedes, pentru care artistul ar fi plătit nu mai puțin de 100 000 de euro.
„Este necesară mașina pentru un artist așa ca mine, iertați-mi lipsa de modestie, dar eu îmi petrec majoritatea timpului în mașină”, a spus Petrică Mâțu Stoian, potrivit cancan.ro.

Despre viața să profesională se cunosc toate detaliile, însă nu mulți oameni știu detalii despre povestea să de viață. Petrică Mâţu Stoian a fost căsătorit, însă a decis să se despartă de soția să, în urmă cu câțiva ani, după 16 ani de căsnicie. Cei doi foști soți au decis în timpul mariajului să nu aibă copii. Astfel, celebrul artist Petrică Mâţu Stoian nu are moștenitori.