Imagini inedite au fost prezentate de TVR 1. Petrică Mîțu Stoian a fost surprins în cel mai sincer interviu unde vorbea despre cele mai arzătoare dorințe ale lui.

”Am avut de toate în viață, de la tristețe, la amărăciune, la bucurii. Iubesc aglomerația. Painul este instrumentul care îți reglează puțin auzul. Dacă nu te-ai născut tu el te poate face stabil pe ton. Ajungând la 55 de ani sunt mulțumit că Dumnezeu mă ține sănătos. Încă mă rog la el să mă îmbătrânească frumos și să nu îmi ia mințile.

Când m-am născut, m-am născut Petrică Mîțu. Am un mâț în casă. Casa fără pisici este pustie. Lumea nu știe multe, trebuie să descopere singură. Nu poți să le dai pe tavă, să spui tot. Atunci esști urmărit de public când nu spui tot ce faci. Nu mă sperie nimic. Dar mă sperie bătrânețea. Am impresia că nu am copilărit cât a trebuit.

Viața e ca o cană, dacă e goală trebuie umplută, dacă este plină, trebuie savurată”, declara Petrică Mîțu Stoian, într-un interviu pentru TVR 1.

Interpretul de muzică populară Petrică Mîțu Stoian a murit, pe 6 noiembrie. Petrică Mîțu Stoian avea 61 de ani și se afla în tratament post-Covid, însă sâmbătă s-a simțit rău și a ajuns din nou la spital, în Reșița. Din cauza stării sale, interpretul a fost dus direct la Terapie Intensivă.