Duminică începe oficial campania de imunizare în masă a cetățenilor din statele membre al Uniunii Europene. Majoritatea țărilor au primit sâmbătă primul transport de seruri anti-Covid. Majoritatea statelor au primit câte o tranșă simbolică ce conține în jur de 10.000 de doze.

Campania de imunizare a cetățenilor europeni se va face cu vaccinul dezvoltat de Pfizer/BioNTech. În România prima tranșă de doze de vaccin a ajuns vineri, pe 25 decembrie. În primă fază se vor vaccina un număr de 5.000 de cadre medicale din România.

Începe campania de vaccinare în Europa! Țările și-au primit dozele

Franța își vaccinează bătrânii

Franța, una din cele mai afectate state europene de pandemia de coronavirus, va începe campania în primul rând cu vaccinarea bătrânilor din două centre din Sevran şi Dijon, conform Agerpres. Această țară înregistrează un bilanț de 62.000 de decese în rândul pacienților care au luat Covid-19.

Vaccinurile de la Uniunea Europeană au ajuns sâmbătă, în jurul orei 7:00, la Paris, la farmacia centrală. Directorul departamentului farmaceutic din reţeaua sanitară Assistance Publique-Hôpital, Franck Huet, spune că este un moment istoric.

În prima parte a campaniei de vaccinare din Franța vor fi imunizați beneficiarii celor 7.000 de centre de bătrâni și cadrele medicale și îngrijitorii care lucrează în cadrul acestora. Campania masivă de vaccinare va începe propriu-zis la începutul lunii ianuarie. Recent în Franța a fost depistat primul caz de îmbolnăvire cu noua tulpină de coronavirus din Marea Britanie.

„Ziua V„ în Europa

Italia, cândva epicentrul epidemiei de coronavirus din Europa este în așteptarea „zilei V”, sau „Ziua Vaccinului” de pe continent. Primul transport de vaccinuri a ajuns din Belgia, sâmbătă după-amiază, sub escorta militarilor, la Roma, într-o cazarmă a carabinierilor din nordul capitalei.

Primii italieni care vor fi vaccinați sunt angajații din spitale, abia în faza a doua fiind imunizate și persoanele vârstnice și cele vulnerabile. Italia a raportat până în prezent 71.000 de decese şi peste două milioane de îmbolnăviri, conform DPA.

Ungaria a furat startul campaniei din Europa

Ungaria a început de sâmbătă vaccinarea personalului medical implicat în lupta cu noul coronavirus. Serul folosit în campania Unagriei este cel ce va fi folosit și în România și în restul statelor europene, respectiv cel dezvoltat de Pfizer/BioNTech.

La nivel european s-a decis ca în semn de solidaritate campania de vaccinare să înceapă în aceeași zi în toate statele membre ale Uniunii Europene (UE). Ungaria însă a furat starul cu o zi, conform Agerpres.

Citeste si:

1. Ireal! Ea era în spital, gata să nască, iar iubitul o înșela cu mama ei. Ce s-a întâmplat apoi întrece orice imaginație:
2. Stare de urgență de săptămâna asta? Anunțul care ZGUDUIE România din temelii!
3. Alexia Eram și Mario Fresh, la un pas de despărțire! Primele declarații ale vedetelor