După ce Doru Gușman, impresarul lui Petrică Mâțu Stoian, a făcut acuzații la adresa Niculinei  Stoican, cum că aceasta l-a umilit și i-a făcut viața grea, artista a făcut un gest surprinzător chiar în ziua înmormântării regretatului artist.

Parcă divinitatea a ”complotat” în așa fel încât, astăzi de ziua Națională a vorbei ”Nu mă uita”, Petrică Mâțu Stoian să fie condus pe ultimul drum. Colegii de la Ansamblul Folcloric ”Maria Tănase” din Craiova, rude și prieteni au mers pentru a-și lua rămas bun de la cel care a fost cel mai iubit dintre pământeni: Petrică Mâțu Stoian.

Cea care s-a ocupat de pregătirea priveghiului a fost Niculina Stoican, cea care a fost acuzată de Doru Gușman că l-ar fi umilit pe Petrică Mâțu Stoian, în așa hal, încât din cauza ei ar fi părăsit Ansamblul Folcloric ”Maria Tănase” din Craiova. Artista susține însă contrariul și a ținut să lămurească situația. Niculina Stoican spune că nu s-a certat niciodată cu regretatul interpret de muzică populară:

“Fiecare, când face o declaraţie, îşi asumă ce spune. Petre a plecat pentru că şi-a dorit să plece, a dorit să iasă la pensie, a dorit să trăiască pentru el. Nu m-am certat cu Petre niciodată în viaţa mea. Am avut discuţii, dar niciodată nu ne-am certat”, a declarat Niculina Stoian, la Pro TV.

Niculina Stoican, gest surprinzător la căpătâiul regretatului artist

Niculina Stoican alături de colegii de breaslă i-au oferit un ultim moment inedit interpretului de muzică populară Petrică Mâțu Stoian. Ansamblul de muzică populară a interpretat melodiile regretatului artist. Îndurerată și cu lacrimi în ochi, Niculina Stoican a fost în primul rând al ansamblului. Artista plângea și suspina în timp ce rostea versurile melodiilor lui Petrică Mâțu Stoian.

Doru Gușman o acuză pe Niculina Stoican că Petrică Mâțu Stoian era terorizat de aceasta. Impresarul și prietenul artistului susține că Petrică Mâțu Stoian a murit cu sufletul neîmpăcat și supărat:

“A plecat foarte supărat. Petre a plecat de la Ansamblu din cauza ei, a Niculinei Stoican. Îl teroriza, îl umilea. Mai exact: nu s-a dus la un spectacol sau nu ştiu eu ce nu a făcut şi i-a făcut adresă la Primărie, iar Primăria i-a tăiat ziua şi aşa mai departe. Şi multe, multe. Şi Petre a zis: Nu mai suport. Nu mai pot. S-a pensionat din cauza ei. Să scape de ea, să nu o mai vadă. Sunt cuvintele lui: ‘Nu vreau să o mai văd că o ştiu.

Îi ştiu şi dinţii din gură şi nu suport să mă umilească ea.’ Aşa spunea. Ştie toată lumea. Nu mi-a spus numai mie, ştiu cântăreţii mari, toţi ştiu, dar toţi tac, nu se bagă. Durerea mea este că nu îl lasă acum nici mort, nici mort nu îl lasă în pace. El a spus aşa: şi ştie multă lume: ‘Nici sufletul nu-mi mai calcă pe la Maria Tănase.’ Constantin Enceanu, prietenul lui, ştie. L-a rugat pe Enceanu să-i ia un tablou de acolo, avea un tablou acolo şi el nu s-a mai dus.

Cred că este ultimul lucru pe care Petre şi l-ar fi dorit, să fie dus pe ultimul drum  la Maria Tănase. Eu nu am nicio putere pentru că sora lui Petre m-a ameninţat că dacă mai continui cu dusul acasă îl ia şi îl înmormântează la Isverna”, a declarat Doru Guşman.