in

Noul premier a vorbit despre vaccinul anti-Covid! Se va vaccina Florin Cîțu?

Noul premier al României, Florin Cîțu, a anunțat ce decizie va lua atunci când îi va veni rândul să se vaccineze împotriva coronavirusului.

Noul premier a vorbit despre vaccinul anti-Covid! Se va vaccina Florin Cîțu?

Prim-ministrul Florin Cîțu a anunțat că imediat ce îi va veni rândul la vaccinul anti-Covid, dezvoltat de companiile Pfizer/BioNTech, se va vaccina.

„Atunci când îmi va veni rândul, mă voi vaccina. Cu siguranță!”, a declarat Florin Cîțu.

Pe 26 decembrie va ajunge în România prima tranșă a vaccinului anti-Covid. Președintele Iohannis a declarat că aceaste prime vaccinuri sunt simbolice. Conform șefului statului, imediat după Crăciun vor mai fi distribuite la noi în țară alte tranșe.

Cadrele medicale, primele vaccinate

Potrivit strategiei de vaccinare, procesul se va desfășura pe etape. Inițial vor fi vaccinați angajații din sistemul sanitar, cei care se luptă de un an de zile cu pandemia de coronavirus. Ulterior, vor fi vaccinate persoanele din grupurile vulnerabile. Precizăm că vaccinarea este gratuită și nu este obligatorie.

Atât coordonatorul campaniei de vaccinare, Valeriu Gheorghiță, cât și președintele Iohannis au precizat că vaccinarea este sigură și i-au asigurat pe români că nu își vor pune viața în pericol dacă vor decide să se vaccineze.

Noul premier a vorbit despre vaccinul anti-Covid! Se va vaccina Florin Cîțu?

Președintele Klaus Iohannis a declarat, azi, că vaccinarea împotriva coronavirusului va începe pe 27 decembrie. Tot în această zi vor începe să vaccineze populația toate țările europene.

 „Aceste vaccinuri sunt sigure, eficiente și autorizate la cele mai înalte standarde europene. Recomandăm tuturor românilor să fie pregătiți să se vaccineze”, a dat asigurări șeful statului.

Peste 600.000 de cazuri de infectare în România

Și șeful statului a vrut să se vaccineze pentru a da un exemplu bun populației. Totuși, specialiștii din Sănătate i-au recomandat să își aștepte rândul pentru a nu genera speculații.

De la debutul pandemiei de coronavirus, februarie 2020, România a înregistrat peste 600.000 de cazuri de infectare și aproape 15.000 de decese. De atunci și până în prezent, autoritățile s-au chinuit să țină virusul sub control. Cu toate acestea, vaccinul este singura armă cu care putem scăpa de pandemie.